Login

Register

Login

Register

Magazin

Fabrica noastra

  Murăturile ”Mama Nina” sunt obținute în două unități, care însumează o suprafață de 12800 mp, ambele fiind situate în comuna Slobozia Moară, pe malul stâng al râului Dâmbovița, pe teritoriul administrativ al județului cu același nume.

  În anul 2006 am început construirea primei unități pe un teren cu o suprafață totală de 5200 mp. În acest punct de lucru compania noastră a crescut gradual pe parcusul anilor, investind an de an în infrastructură și în dezvoltarea noilor produse. Investițiile au stimulat creșterea continuă a activității noastre.

  În anul 2016 am achiziționat un teren cu o suprafață de 7800 mp și am construit o unitate nouă pentru producerea verzei murate și s-a montat o linie pentru a fi îmbuteliată zeama de varză. Aici au fost făcute investiții semnificative, după ce am beneficiat inclusiv de o cofinanțare de cincizeci la sută din fondurile structurale europene destinate dezvoltării rurale.

Bazine de fermentare


  Suntem încântați să avem cele mai mari și moderne bazine de fermentare a verzei murate instalate sub acoperișul nostru. Eforturile noastre din ultimii ani de a maximiza capacitatea de stocare a verzei murate, pentru a face față tuturor solicitărilor clienților noștri, au dus la realizarea acestui important nou proiect, poziționându-ne, astăzi, printre cei mai mari producători europeni în acest domeniu. Suntem încrezători în noi și în viitorul nostru.